Nicio poveste.

E o zi de iarnă oarecare. Doi inși, un el și ea (o pereche, oare!?!) pășesc agale prin parcul gol.

- Plec..
- Vin cu tine.
- Atunci eu rămân.
- De ce?
- Nu știu...
- ..dar noi?
- Eu!!!
- Tu...așa deci!?!...și zâmbește prostită. Am înțeles.
- La dreapta...
- Stânga să fie.

O poveste cu un final obișnuit. Parcul este tot gol.
Înainte!!

Tati.

Segal la tv...unul dintre preferații tăi și cred că actorul care-mi displace cel mai mult...purtam polemici nesfârșite cu privire la talentul său inexistent...insistai doar să mă iriți....îmi e dor!

Astăzi am făcut încă un pas spre viitorul visat de noi...am completat cu o piesă dificilul meu puzzle...nu ești cu mine să ne bucurăm împreună...îmi e dor!

Zâmbesc des și forțat...vreau să creadă că sunt bine...îmi e dor!
Adun bucățele din mine în fiecare zi...nu mai sunt ce erau..îmi e dor!

Noapte de noapte mă întreb de ce? de ce tu?de ce eu?de ce noi?de ce a trebuit să pleci și să mă lași?...îmi e dor!

„Dăiănel, am venit acasă!”  vs „Ne pare rău, nu s-a mai putut face nimic, domnul a decedat!”
...dormeai liniștit, ai lăsat toate grijile în urmă....calmante, lacrimi, o stare ciudată de îngheț.
dor nesfârșit ce se accentuează!vino lângă mine...îmi e dor!

Tati, e o durere imensă!Scapă-mă de ea!

fum!

am luat prima țigară..pachetul era deja desfăcut
am tras un fum...tușesc încet...amețesc și zâmbesc
..îmi era dor de un zâmbet.

nicio grijă în sufletu-mi muribund.

am intrat tiptil în casă.
TIPTIL?!..nu știu de ce..sunt singură în casă

mirosul de tutun mi se impregnase în piele.,îl savurez
cred că-mi place.
au trecut 23 de ani.

primul fum..


aștept un al doilea.